Gestionarea automatizată a restricțiilor

Monitorizarea respectării recomandărilor de distanțare socială și/sau izolare este o activitate critică pentru ținerea sub control a evoluției pandemiei, dar extrem de sensibilă în ceea ce privește protecția datelor personale. În acest sens, SII Iaso implementează un modul dedicat capabil să ofere autorităților informații în timp real, cu un minim de informații din partea utilizatorilor. Peste zonele de interes (sau întreg teritoriul României) se suprapune o grilă împărțită în suprafețe egale. Suprafața unui element din grilă este definită de o constantă configurabilă funcție de nivelul de detaliu necesar autorităților. La pornirea aplicației mobile, aceasta comunică cu serverul Iaso și anunță prezența utilizatorului în grila ce include poziția curentă a acestuia. În momentul în care utilizatorul trece dintr-o zonă în alta, aplicația trimite o actualizare către server. Serverul nu face decât să incrementeze sau să scadă numărul de utilizatori dintr-o celulă a grilei, fără să rețină nicio informație cu privire la identitatea utilizatorului. Astfel, informația reținută este doar cu scop statistic. Tot în scop statistic, și în vederea îmbunătățirii modelării SIR, aceasta poate să includă și, de exemplu, grupa de vârstă a utilizatorului. Deși informația reținută este doar de natură statistică, aceasta este suficientă pentru a realiza o hartă în timp real a concentrărilor de populație (numărului de persoane din fiecare celulă a grilei) și a dinamicii acestora (numărul de treceri dintr-o celulă în alta). În cazul depășirii unor valori limită configurabile, autoritățile responsabile sunt alertate pentru a lua măsuri. În cazul monitorizării izolării, anumite celule se vor putea marca ca fiind în carantină, iar alertele către autorități vor fi declanșate la părăsirea zonei de carantină. Afișarea situației în timp real se va face utilizând instrumente GIS în cadrul portalului web securizat accesibil autorităților. Alertarea acestora se va face prin e-mail și/sau mesaj text.

Trebuie menționat că utilizarea unei aplicații mobile dedicate are și dezavantaje. În primul rând, deși există o rată importantă de adopție a telefoanelor inteligente (în septembrie 2018 aceasta era de ~54% în România, conform WorldAtlas.com – Countries By Smartphone Penetration), nu toată populația de interes are acces la ele. Mai mult, persoanele cele mai vulnerabile în cazul pandemiei Covid19 sunt și cele cu probabilitatea cea mai mică de a avea un telefon mobil inteligent. Acest fapt este confirmat de un studiu Pew Research Center (Mobile Fact Sheet, 2019) ce arată că, în Statele Unite ale Americii, doar 53% dintre persoanele peste 65 de ani dețin un smartphone, în vreme ce rata de adopție la nivelul întregii societăți americane este de peste 80%. Asta sugerează că, păstrând proporțiile, în România, rata de adopție a telefoanelor inteligente în rândul persoanelor de peste 65 de ani este cel mult în jurul valorii de 25%. De asemenea, este de așteptat ca, din varii motive, aplicația Iaso să nu fie instalată pe toate terminalele disponibile. Chiar și în aceste condiții, utilizând datele de statistica populației disponibile pe fiecare județ și pentru marile orașe, precum și datele legate de numărul de aplicații instalate, SII Iaso va putea oferi informații precise.